Ghid complet: cum vinzi online mai mult de Sărbători?

Citești lejer în 19 minute

Sărbătorile reprezintă pentru mulți dintre noi momente de bucurie, reuniuni familiale și cadouri oferite cu drag celor dragi. Însă, pentru micile magazine online, această perioadă înseamnă mult mai mult decât atât. Sărbătorile pot fi decisive pentru succesul afacerii pe tot parcursul anului viitor, aducând oportunități unice de creștere și consolidare pe piață. Începând cu frenezia de Black Friday și încheind cu ultimele cumpărături grăbite pentru Revelion, sărbătorile de iarnă sunt un moment important pentru orice afacere, fie ea fizică sau online.

Chiar dacă pentru mulți consumatori adevărata febră a cumpărăturilor începe doar cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, pentru business-uri pregătirile ar trebui să înceapă cu mult timp înainte. De la stocuri, la strategii de marketing, la pregătirea echipei și optimizarea prezenței online, fiecare aspect contează. Unul dintre principalele avantaje ale afacerilor online este agilitatea lor și capacitatea de a se adapta rapid la cerințele pieței, făcându-le astfel ideale pentru a exploata la maximum potențialul acestei perioade aglomerate.

În acest ghid, vom aborda strategiile pregătirii pentru sărbători și vă vom oferi sfaturi și recomandări prin care să vă asigurați că afacerea voastră online este pregătită nu doar să supraviețuiască, ci chiar să înflorească în această perioadă festivă. Indiferent dacă sunteți la început de drum sau aveți deja o experiență vastă în gestionarea unei afaceri, sfaturile noastre vă vor ajuta să navigați cu încredere prin această perioadă esențială.

Așadar, haideți să intrăm în detaliile acestei aventuri și să descoperim cum ne pregătim eficient magazinul online pentru sărbători!

Cum pregătim magazinul online pentru Sărbători?

Primul pas în pregătirea prezenței online pentru sărbători este să te asiguri că website-ul tău funcționează în parametri optimi. În această perioadă, traficul pe site crește semnificativ, iar tu vrei să te asiguri că vizitatorii au o experiență plăcută și fluidă, care să aducă vânzări. În principal, trebuie să fim atenți la următoarele aspecte:

  • Viteza de încărcare a site-ului. Asigură-te că paginile site-ului se încarcă rapid, reducând timpii de așteptare pentru utilizatori. Serviciul de găzduire web ales ar trebui să fie capabil să susțină traficul crescut din această perioadă. Dacă simți că ceva nu este chiar în regulă la acest capitol, contactează echipa maghost și hai să vedem cum te putem ajuta să ai un site care se încarcă “iute ca săgeata”.
  • Navigare ușoară. Structura site-ului trebuie să fie intuitivă, permitând vizitatorilor să găsească ușor informațiile sau produsele dorite. Analizează modul în care ai creat meniurile de produse ori servicii și vezi dacă poți îmbunătăți ceva pentru clienții tăi la acest capitol.
  • Optimizare pentru dispozitive mobile. Un număr considerabil de utilizatori îți vor accesa site-ul de pe dispozitive mobile. Design-ul responsiv este esențial pentru a oferi o experiență consistentă pe toate dispozitivele. Când ai verificat ultima dată cum se vede site-ul de pe telefon sau tabletă? Bannerele și butoanele sunt vizibile? Textul se vede clar? Este timpul să verifici.
  • Securitate. Asigură-te că website-ul este securizat, protejând datele personale ale clienților și oferindu-le o experiență de cumpărături sigură. În primul rând, ai nevoie de un certificat SSL valid. Cum stai la acest capitol?

Actualizări și teme festive pentru site-ul tău

Adaptarea design-ului și conținutului site-ului la tema sărbătorilor poate crea o atmosferă festivă care să rezoneze cu vizitatorii și să îi implice mai mult.

  • Design tematic. Ia în considerare actualizarea temporară a elementelor vizuale ale site-ului cu motive festive. Fie că este vorba de bannere, imagini sau elemente grafice, aceste modificări pot aduce un plus de culoare și atmosferă.
  • Conținut special. Crează și promovează conținut relevant pentru sărbători. Poate fi vorba de articole de blog, ghiduri de cadouri sau idei de rețete festive care să aducă valoare adăugată vizitatorilor și, bineînțeles, să îți pună propriile produse sau servicii într-o lumină favorabilă.
  • Promoții și oferte. Asigură-te că ofertele și promoțiile speciale pentru sărbători sunt ușor de găsit și bine evidențiate pe site. Acest lucru este valabil atât pentru promoțiile de Black Friday, cât și pentru cele de Moș Nicolae, Moș Crăciun ori Revelion.
  • Pagini de produs. Actualizează descrierile și imaginile produselor, evidențiind caracteristicile care le fac să fie cadourile perfecte pentru sărbători. Să spunem că vinzi mouse-uri. În mod tradițional, aceasta nu este o idee de cadou de sărbători la care apelează multă lume. Dacă însă îi convingi prin descrierile tale că un mouse este cel mai potrivit cadou pentru un gamer, un IT-st sau un pasionat de tehnologie, câștigi vânzări peste așteptări. Poți apela chiar și la un content writer care să te ajute cu acest update la produsele tale.

Investind în optimizarea tehnică a website-ului și adaptarea vizuală a acestuia la tematica sărbătorilor, vei putea oferi vizitatorilor o experiență memorabilă, crescând șansele de conversie și fidelizare.

Sfaturi pentru personalizarea strategiilor tale de marketing pentru Sărbători

Sărbătorile sunt o oportunitate excelentă pentru a lansa campanii de marketing și promoții tematice care să capteze atenția și interesul publicului. O abordare personalizată, care să rezoneze cu spiritul festiv, va avea un impact semnificativ asupra succesului campaniilor tale. Te sfătuim să ai în vedere:

  • Oferte speciale. Crează oferte sau reduceri speciale pentru sărbători. Acestea pot fi sub formă de coduri promoționale, cadouri gratuite la achiziții de peste o anumită sumă sau reduceri la produsele tematice. Practic, cerul este limita atunci când vorbim despre apetitul clienților pentru oferte de Black Friday și Crăciun, iar tu va trebui să profiți de acest moment pentru a face vânzări și a destoca anumite produse stagnante.
  • Pachete și cadouri personalizate. Oferă opțiuni de cadouri gata împachetate sau pachete promoționale, facilitând procesul de alegere al cadourilor pentru clienți. De exemplu, dacă vinzi cărți online, poți acum profita de perioada cadourilor de Crăciun și să propui un serviciu suplimentar de ambalare cu hârtie colorată care să coste câțiva lei. Astfel, poți crește valoarea coșului de cumpărături cu foarte puțin efort din partea ta.
  • Concursuri și giveaway-uri. Organizează concursuri sau giveaway-uri tematice, pentru a crește engagement-ul și pentru a atrage un public nou. Alege un produs pe care să îl oferi gratuit unui câștigător care îți urmărește paginile sociale și le distribuie prietenilor lor, de exemplu.

Engajament și conținut relevant pe paginile sociale

Interacțiunea cu publicul și oferirea de conținut valoros și relevant pot fortifica relația cu clienții și pot îmbunătăți imaginea brandului tău în online. Pentru Facebook, Instagram ori TikTok ar trebuie să te gândești la:

  • Conținut în spiritul sărbătorilor. Adaptează conținutul de pe blog, newslettere și rețelele sociale la tema sărbătorilor. Poți crea articole, infografice sau videoclipuri care să ofere sfaturi, inspirație și idei clienților tăi.
  • Interacțiune. Utilizează rețelele sociale pentru a comunica direct cu publicul, a răspunde la întrebări și pentru a oferi suport. Postează conținut variat și interactiv, cum ar fi sondaje, întrebări sau live-uri.
  • Colaborări și parteneriate. Colaborează cu influenceri, bloggeri sau alte branduri pentru a extinde reach-ul campaniilor tale și pentru a atrage un public nou.

Prin personalizarea și adaptarea strategiilor de marketing la tematica și spiritul sărbătorilor, vei putea construi campanii de succes, care să rezoneze cu publicul tău și să încurajeze conversiile și loialitatea față de brandul tău.

Logistica de Sărbători: stocuri suficiente și curieri pregătiți

Pregătirea corespunzătoare pentru sărbătorile de iarnă implică o planificare atentă și strategică și în depozitul tău, nu doar online. De la gestionarea stocurilor până la planificarea promoțiilor astfel încât să te destochezi, fiecare aspect contează pentru a asigura succesul în perioada aglomerată a sărbătorilor. La acest capitol, te sfătuim să ai grijă la:

  • Evaluarea stocurilor. Asigură-te că ai suficiente produse în stoc pentru a face față cererii crescute. Analizează vânzările din anii anteriori pentru a avea o estimare cât mai precisă. Cumpără marfă ușor vandabilă din timp, ca să ai timp să o organizezi în depozit. Fă o listă cu produsele nevandabile și fă tot posibilul să te destochezi în această perioadă, vânzându-le cu cele mai mari reduceri posibile. Le poți vinde chiar și la prețul de achiziție. Chiar dacă nu vei face profit, vei face rulaj, vei debloca banii băgați în aceste stocuri și vei face loc în depozit pentru altă marfă mai ușor vandabilă. Gândește practic atunci când evaluezi stocurile.
  • Negocierea cu furnizorii. Comunică din timp cu furnizorii pentru a te asigura că vei avea tot ce îți trebuie la timp, ținând cont de posibilele întârzieri din perioada sărbătorilor. Nu te baza pe ultima zi pentru a primi marfa, ci organizează transportul din timp. De asemenea, dacă în această perioadă cumperi de la furnizor mai mult decât de obicei, ești într-o poziție favorabilă pentru a negocia fie o reducere, fie un termen mai avantajos de plată sau orice altceva aduce un plus afacerii tale.

Organizare și eficientizare

O organizare internă riguroasă este cheia pentru a trece cu succes prin perioada agitată a sărbătorilor, optimizând procesele și asigurându-te că afacerea ta funcționează fără probleme. Fii atent la:

  • Optimizarea proceselor. Revizuiește și optimizează procesele interne, de la gestionarea comenzilor până la livrare, pentru a asigura o experiență fluidă pentru clienți. Cine se ocupă de telefon și email? Cine ambaleaza? Cine se ocupă de stocuri? Toate rolurile ar trebui să fie asignate în mod concret. De cele mai multe ori, varianta „facem cu toții de toate” nu funcționează, deoarece fiecare membru al echipei se va lăsa în baza altuia pentru a realiza sarcinile mai grele sau mai neplăcute. Echipa voastră în această perioadă ar trebui să funcționeze ca un mecanism perfect reglat.
  • Planificarea resurselor umane. Asigură-te că ai suficient personal pentru a face față volumului crescut de muncă. Dacă ai o afacere online mai mare și simți că echipa deja este încărcată cu sarcini, poți lua în considerare angajarea cuiva nou, permanent sau doar temporar pentru această perioadă. Oferă instruire suplimentară echipei și membrilor săi mai noi, dacă este necesar.
  • Performanța firmei de curierat alese. Știm cu toții că nu toți curierii sunt la fel și că cele mai multe probleme legate de retururi și clienți nemulțumiți vin de pe direcția perioadei de livrare. Este de înțeles: dacă comenzile de Black Friday nu ajung nici măcar în 10 zile la client, deja este o problemă. La fel, dacă cadourile de Crăciun ajung la clienți pe 29 decembrie, este o problemă. Analizează care firme de curierat nu au întârzieri exagerate în această perioadă și mizează pe ele, chiar dacă sunt mai scumpe. De asemenea, se poate întâmpla ca anumite firme de curierat să aibă personal excelent într-o zonă a țării și personal insuficient în altă zonă a țării, caz în care trebuie să jonglezi cu 2-3 firme de curierat în funcție de fiecare destinație în parte. Dacă ai experiența anilor trecuți în spate, vei trece cu brio și peste aceste aspecte. Dacă ești nou în business, îți vei crea experiență pentru anul următor.
  • Customer service: Oferă un suport pentru clienți de excepție, fiind pregătit să răspunzi prompt și eficient la întrebări sau probleme. Cel mai probabil, telefonul firmei va suna mult mai mult decât în alte perioade. Persoana responsabilă de managementul apelurilor și mesajelor de la clienți trebuie să fie calmă și răbdătoare și să își păstreze aceste calități de-a lungul zilelor încărcate. Sub nicio formă, nepreluarea apelurilor sau răspunsurile grăbite aruncate clienților nu sunt soluții eficiente.

Pregătindu-te din timp și punând la punct fiecare detaliu, vei putea face față cu brio provocărilor pe care perioada sărbătorilor le aduce, asigurându-te că afacerea ta online înflorește și clienții sunt mulțumiți.

Strategii post-Sărbători pentru afacerile online mici

După agitația sărbătorilor, este esențial să iei o pauză și să analizezi rezultatele. Acest proces te va ajuta să înțelegi ce a funcționat bine și unde există spațiu pentru îmbunătățiri. Ia în considerare:

  • Evaluarea performanței afacerii în această perioadă. Analizează vânzările, traficul pe website, ratele de conversie și alte metrici relevante pentru a evalua succesul strategiilor implementate. Răspunde sincer la anumite întrebări esențiale: site-ul a funcționat în parametri optimi? Poți îmbunătăți ceva la capitolul găzduire web sau la capitolul design? Implementarea strategiilor de promovare a fost un succes sau nu? Ai reușit să te destochezi? De ce nu? Managementul stocurilor a fost corect? Echipa a funcționat coeziv și unitar? Au fost probleme notabile în procesul de ambalare și transport al coletelor? Care sunt punctele pe care le poți îmbunătăți anul următor?
  • Colectarea feedback-ului. Ascultă ce au de spus clienții. Feedback-ul lor este vital pentru a înțelege ce poți îmbunătăți în strategiile și serviciile tale. Urmărește recenziile și comentariile online, comunică cu oamenii și notează aspectele sesizate de ei care ar putea fi îmbunătățite.

Planuri și obiective pentru Noul An

După ce ai colectat și analizat datele, este timpul să îți îndrepți atenția către planificarea pentru noul an.

  • Stabilirea obiectivelor. Definește obiective clare și măsurabile pentru afacerea ta, bazate pe învățăturile din perioada sărbătorilor și pe tendințele pieței.
  • Elaborarea strategiilor. Dezvoltă strategii robuste și flexibile care să îți permită să îți atingi obiectivele, fie că este vorba de extinderea online, diversificarea ofertei sau îmbunătățirea experienței clienților.
  • Calendar și planificare. Creează un calendar cu acțiunile și campaniile planificate pentru a asigura o implementare organizată și eficientă a strategiilor.

Investind timp în analiză, planificare și strategie post-sărbători, îți pregătești afacerea pentru succes în noul an, asigurându-te că ești bine poziționat pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor clienților.

Indiferent dacă vânzările de sărbători ți-au atins sau nu așteptările, mai importante decât profitul sunt lucrurile învățate în această perioadă: planificarea, strategia, logistica, evaluarea, conducerea echipei etc. Detaliem mai jos și alte avantaje ale planificării corecte a vânzărilor de sărbători.

Avantajele planificării corecte a vânzărilor de Sărbători

Sărbătorile vin cu un val de consumatori dornici să cumpere, să fie surprinși și să surprindă. Este o perioadă a oportunităților, unde cererea pentru produse și servicii atinge cote înalte. Micile afaceri online trebuie să fie gata să răspundă acestei cereri, previzionând tendințele și asigurându-se că au resursele necesare pentru a satisface nevoile clienților. Anticiparea cererii și pregătirea corespunzătoare sunt esențiale pentru a maximiza profiturile și a evita dezamăgirile.

Oportunități de creștere și extindere

Sărbătorile pot fi o trambulină pentru creșterea și expansiunea afacerilor mici. Prin atragerea și satisfacerea unui număr mare de clienți, un mic magazin online poate construi un renume solid și poate dezvolta relații durabile cu clienții. Acesta este, de asemenea, momentul perfect pentru a experimenta, a inova și a testa noi strategii sau produse, având șansa de a primi feedback rapid și valoros.

De exemplu, dacă abia acum începi să construiești un brand, profită de această perioadă și vino cu oferte atractive. Clienții care te vor descoperi acum, de sărbători, cu ajutorul unei reduceri, vor reveni și vor cumpăra de la tine și când produsele vor fi disponibile la preț întreg. Dacă vor fi mulțumiți, desigur. Așa că nu te gândi prea mult la faptul că la început nu vei face chiar așa mult profit de sărbători. Gândește-te că e rampa ta de lansare care îți va crea o bază solidă de vânzări pentru anul următor.

Potențialul de a crea o impresie durabilă

În timpul sărbătorilor, consumatorii sunt mai deschiși să încerce noi branduri și produse. Este ocazia perfectă pentru afacerile mici de a face o impresie puternică și de a construi loialitatea clienților. O experiență pozitivă poate transforma un client ocazional într-unul fidel, care va reveni și după sărbători.

Dacă ai posibilitatea, introdu în fiecare colet un mic obiect care să te diferențieze în mintea clientului care primește poate zeci de colete în această perioadă. De exemplu, un bilet de mulțumire scris de mână, o bomboană de Crăciun, un globuleț de brad, un pix personalizat cu logo-ul tău, un obiect din portofoliul tău de produse etc. Un mic efort din partea ta se va traduce într-o mare impresie pentru client. Așa îți construiești o bază de clienți recurenți, iar numărul crescut de clienți pe care îi vei avea în această perioadă contribuie la extinderea bazei tale de fani.

Diferențierea de concurență

Prin pregătirea adecvată, afacerile online mici pot identifica și exploata nișe sau oportunități neexplorate încă de concurență. Poți personaliza ofertele și serviciile tale, creând o propunere de valoare unică și atractivă pentru consumatori.

De exemplu, dacă vinzi pantofi, oferă o cremă de curățare sau o cârpă de lustruire cadou. Clienții apreciază foarte mult aceste surprize în colet, mai ales dacă au comandat și de alte firme și nu au primit astfel de cadouri. La fel, dacă vinzi parfumuri, oferă un mini-parfum de călătorie gratuit. Calculează în așa fel încât să rămâi pe profit, dar să rămâi și în mintea clienților tăi ca fiind peste concurență.

Consolidarea relației cu clienții

Sărbătorile sunt un moment de conectare și reconectare. Prin comunicare eficientă și oferirea de valoare, magazinele online mici pot construi și consolida relații strânse cu clienții, umanizând brandul și creând un sentiment de comunitate și apartenență.

Nu uita să postezi imagini și urări emoționante de sărbători pentru clienți pe paginile sociale. Dacă ai clienți premium care cumpără de la tine în mod regulat și de sume consistente, ar putea fi o idee bună să îi suni personal cu câteva urări sau chiar să le trimiți un produs cadou acasă. Orice astfel de gest pentru clienți sau parteneri te va situa din ce în ce mai sus în lista lor de afaceri de încredere.

Așadar, pregătirea pentru sărbători este o etapă strategică crucială pentru afacerile online de orice dimensiuni, fiind esențială pentru maximizarea succesului și profitabilității în această perioadă festivă. Dacă organizezi totul din timp, succesul va fi garantat. Nu doar acum, ci pe termen lung.

Suntem alături de tine pentru ca tu să fii alături de clienții tăi!

Noi, echipa maghost, suntem conștienți de provocările pe care perioada sărbătorilor le aduce pentru afacerile mici, medii sau mari. Astfel, ne orientăm eforturile spre a oferi servicii web de calitate profesională care să răspundă nevoilor specifice ale firmelor în această perioadă crucială.

Grație soluțiilor noastre de găzduire web și suport tehnic personalizat, ne asigurăm că website-urile clienților noștri funcționează fluent, fără întreruperi, chiar și în perioadele de trafic intens. O platformă online stabilă și rapidă este esențială pentru a oferi utilizatorilor o experiență plăcută și pentru a maximiza vânzările, iar noi îți oferim exact acest lucru: un serviciu stabil cu un up-time maxim pentru site-ul tău, indiferent de traficul pe care îl vei înregistra.

Indiferent că alegi găzduire shared pentru un magazin online mic, la început de drum, găzduire dedicată WordPress pentru un site realizat pe această platformă, ori găzduire pe servere dedicate pentru afacerile stabile, avem soluțiile perfecte, pliate pe nevoile și bugetul tău.

Mai mult decât atât, echipa noastră de experți este întotdeauna pregătită să ofere sfaturi și soluții personalizate. Indiferent dacă este vorba despre securitatea datelor, optimizarea performanței sau integrarea cu alte platforme, suntem aici pentru a ajuta. Suportul tehnic de care ai nevoie este întotdeauna asigurat la cele mai înalte standarde de către echipa noastră, astfel încât tu să te ocupi de ceea ce contează: mulțumirea clienților tăi.

În plus, suntem alături de clienții noștri și după sărbători, oferindu-le instrumentele și resursele necesare pentru a analiza performanța și a se pregăti pentru viitor.

La maghost, ne străduim să fim mai mult decât un simplu furnizor de servicii. Dorim să fim partenerul de încredere alături de care afacerile mici să își construiască succesul, mai ales în perioadele atât de importante precum sărbătorile. Cu maghost alături, fiecare campanie de sărbători poate fi o poveste de succes!

Citești lejer în 19 minute

Găzduire web pentru site-ul tău – tot ce trebuie să știi

Citești lejer în 6 minute

Atunci când decizi că ai nevoie de un site, ești nerăbdător să faci totul rapid, așa încât produsele și serviciile tale să ajungă rapid în fața publicului din online. Totuși, nu întotdeauna rapid înseamnă și bine făcut. De aceea, te invităm să citești acest articol marca maghost și să afli tot ce trebuie să știi despre găzduirea web pentru site-ul tău!

Ce este, de fapt, găzduirea web?

Ai putea să te gândești la serviciul de găzduire web ca la un depozit. Îți faci site-ul, urci produsele și textele tale, însă ele nu pot fi văzute de utilizatori până când nu le „depozitezi” undeva. Din acest „depozit”, elementele site-ului tău devin vizibile în online. Dacă nu ar exista găzduirea web pentru site-ul tău, tu ai fi singurul care ar putea să vadă conținutul blogului, site-ului tău de prezentare sau magazinului tău online.

Așadar, găzduirea web nu este un serviciu opțional, ci unul obligatoriu pentru ca website-ul tău să devină vizibil în online.

Tipuri de găzduire web

În funcție de cantitatea de informații de pe site-ul tău și numărul de utilizatori preconizați care îl vor vizita, la maghost poți alege dintre mai multe tipuri de găzduire web. Vezi în continuare ce opțiuni de găzduire ai și care este cea mai potrivită pentru tine!

1. Găzduirea shared

Pentru un blog la început de drum sau un website de prezentare cu puține pagini, găzduirea shared este cea mai potrivită și cea mai accesibilă ca preț. Cum funcționează?

Pe același server, sunt găzduite mai multe site-uri care au ales găzduirea shared. Toate aceste site-uri împart o cantitate comună de resurse. Atunci când un website are trafic peste așteptări, practic el „împrumută” resurse de la celelalte site-uri găzduite pe același server.

În principiu, aceasta nu este o problemă dacă toate site-urile găzduite aici au aceeași cantitate de trafic și au nevoie de o capacitate similară a resurselor. Singura problemă poate interveni atunci când împarți găzduirea shared cu un website cu trafic intens – este posibil ca la un moment dat site-ul tău să nu mai beneficieze de suficiente resurse. Totuși, vestea buna e că limitarea de viteză de încărcare a site-ului pe care o vei resimți va fi neglijabilă, în cele mai multe dintre situații.

Noi, la maghost, îți garantăm că oferim resurse suficiente încât să ajungă pentru toate website-urile cu găzduire în sistem shared. Astfel, indiferent de traficul celorlalte website-uri, site-ul tău nu va avea probleme de încărcare sau de viteză. Și toate acestea la prețuri de excepție, începând de la 1.9 Euro/lună!

Îți punem la dispoziție 3 tipuri de abonamente de găzduire shared: starter, rocket și enterprise! Cele mai bune prețuri, pentru ca afacerea ta să poată crește!

2. Găzduire WordPress

Cele mai multe magazine online sunt realizate pe platforma WordPress cu pluginul WooCommerce sau Bootstrap. Dacă și tu ai ales această platformă pentru dezvoltarea afacerii tale în online, atunci avem pentru tine cea mai bună soluție: găzduire web dedicată, special creată pentru WordPress!

Găzduirea WordPress oferită de maghost îți asigură securitatea, stabilitatea și viteza necesară unui site de succes perfect funcțional, fără probleme și fără bătăi de cap!

Pentru site-urile care au până în 100 de pagini sau până la 100.000 de afișări pe lună, recomandăm varianta de abonament de găzduire web WP Starter. Atunci când site-ul tău crește sau pur și simplu îți dorești pachetul complet de beneficii, avem disponibil abonamentul WP Premium.

3. Găzduirea pe servere virtuale (VPS)

Găzduirea VPS (virtual private server) este cu un pas peste găzduirea shared. Practic, e ca și cum în „depozitul” mare de mai sus tu îți construiești un depozit mai mic doar pentru tine. Indiferent câte resurse consumă celelalte site-uri de pe acel server, tu ai spațiul tău dedicat și resurse dedicate doar pentru site-ul tău. Atunci când „rezervi” o parte din server pentru website-ul tău, fluctuațiile de trafic ale celorlalte site-uri de pe server nu te mai afectează.

Așadar, dacă ai început cu o găzduire shared, însă site-ul tău crește și ai nevoie de resurse mai multe doar pentru tine, alegerea găzduirii VPS este inspirată. Poți alege una dintre variantele VPS Starter sau VPS Premium propuse de noi sau îți poți configura chiar tu propriul VPS personalizat, în conformitate cu nevoile afacerii tale în termeni de CPU, memorie, stocare etc.

4. Găzduirea pe servere dedicate

Găzduirea pe server dedicat înseamnă că, în acel „depozit” de care vorbeam mai sus, tu ești singurul locatar. Toate resursele sunt dedicate ție și nu le vei împărți cu nimeni. Raportul performanță-cost este perfect echilibrat, iar afacerea ta în online poate crește fără limite.

O afacere construită pe o fundație solidă are drumul deschis spre succes. Iar o fundație solidă, bazată pe găzduirea pe server dedicat, îți oferă cel mai înalt grad de securitate, stabilitate și satisfacție!

Abonamentele de găzduire dedicată disponibile la maghost oferă trafic nelimitat, interfață cPanel (opțională), acces Full Root, activare gratuită, suport non-stop și, dacă nu ești mulțumit, îți promitem că primești garantat banii înapoi. Pentru că suntem siguri că vei fi 100% mulțumit de această alegere!

Alegerea planului de găzduire

Așadar, atunci când alegi planul de găzduire pentru site-ul tău, ar trebui să te gândești la aceste două aspecte principale:

–   La cât trafic te aștepți? Este potrivită găzduirea shared sau o găzduire VPS? Sau poate începi din prima cu o fundație solidă și un server dedicat?

–  Pe ce platformă îți construiești site-ul? Dacă alegi WordPress, îți recomandăm găzduirea dedicată pentru WordPress.

Dacă ai nevoie de suport în alegerea variantei perfecte pentru tine, contactează-ne! Spune-ne câteva cuvinte despre viitorul tău proiect, iar noi îți vom recomanda varianta perfectă de hosting pentru site-ul tău.

De asemenea, îți punem la dispoziție certificate SSL, un SiteBuilder de excepție și îți asigurăm transferul gratuit la noi dacă ai deja găzduirea în altă parte.

În plus, tot de la noi poți cumpăra simplu și în siguranță și numele de domeniu, la cel mai avantajos preț pentru tine. Alegi tot ce ai nevoie pentru noul tău site, dintr-un singur loc!

Gata, ești pregătit pentru succes, alături de maghost!

Citești lejer în 6 minute

Alegerea numelui de domeniu pentru site-ul tău

Citești lejer în 5 minute

Știi deja că un website pentru afacerea ta este o necesitate, nu o opțiune. Oamenii caută pe internet informații despre produse și servicii și, din ce în ce mai mult, le cumpără online. Pandemia a accelerat procesul de digitalizare a comerțului, astfel încât, dacă nu ai un site, pierzi bani chiar în timp ce citești acest articol. Vestea bună? E foarte ușor să îți faci un site funcțional și optimizat. Cu ce începi? Cu alegerea numelui de domeniu pentru viitorul tău website! Așa că noi, echipa maghost, ți-am pregătit acest ghid!

Ce este un nume de domeniu?

Practic, numele de domeniu este adresa la care website-ul tău va putea fi găsit online. O dată ce îți alegi numele de domeniu și îl înregistrezi, el nu mai poate fi înregistrat de nimeni altcineva. Rămâne al tău – trebuie doar să ai grijă să îl plătești anual sau conform planului tarifar ales.

De exemplu, dacă afacerea ta se numește Nori pe Cer SRL, numele de domeniu ar putea avea forma noripecer.ro, nori-pe-cer.ro, noripecer.com, nori-pe-cer.org și așa mai departe. Bineînțeles, tu îți alegi exact forma pe care o dorești, dintre formele care sunt disponibile (care nu sunt deja cumpărate).

Alegerea inteligentă a numelui de domeniu

Numele de domeniu este prima informație despre tine pe care o vor avea potențialii tăi clienți online. Așadar, vei vrea ca acel nume să te reprezinte și, cel mai important, să îți reprezinte produsele sau serviciile pe care le vinzi.

De exemplu, dacă firma ta care se numește în acte SC Nori pe Cer SRL se ocupă de fapt cu oferirea de consultanță de business, este posibil ca un nume de domeniu de tipul noripecer.ro să nu te ajute. S-ar putea să te ajute mai mult un nume de domeniu de tipul bizconsult.ro. Așadar, orientează-te spre un nume de domeniu care să spună utilizatorilor din online ce anume le oferi.

Desigur, dacă ai creat un brand de pantofi, numele site-ului ar trebui să fie exact denumirea brandului, indiferent ce nume poartă în acte societatea comercială pe care activezi.

De asemenea, un nume de domeniu ales inteligent te poate ajuta pe viitor și la partea de SEO a site-ului tău, deși astăzi denumirea efectivă a domeniului nu mai are aceeași importanță ca acum 5 ani.

Alte sfaturi pentru un nume de domeniu perfect pentru afacerea ta

La fel de important este ca numele site-ului tău să fie ușor de citit și de reținut. De Facebook știe toată lumea, însă cine știe sau cine poate reține o adresă web de tipul mag-online-oferte-249? Numele de domeniu trebuie să fie clar, concis, scurt, să aibă rezonanță și, nu în ultimul rând, să inspire încredere. Dacă nu ai inspiratie, poți face un brainstorming cu echipa ta și s-ar putea să găsiți împreună niște idei super!

Cât despre extensia domeniului tău, există o regulă generală care spune că: cel mai bine este să alegi .ro dacă activitatea ta se va adresa clienților din România sau .com dacă te vei adresa și altor țări. Totuși, poți lua în considerare și alte variante, de tipul .org, .net, .biz – dacă acestea au o rezonanță bună cu numele tău de domeniu.

În mod ideal, atunci când cumperi un nume de domeniu pe o extensie, ar trebui să cumperi acel domeniu cu toate celelalte extensii, în cazul în care vei vrea să te extinzi în viitor sau pur și simplu pentru a-ți proteja numele ales. De exemplu, dacă achiziționezi numele de domeniu noripecer.ro, ideal ar fi să cumperi și noripecer.com, noripecer.org, noripecer.net etc., chiar dacă aceste domenii suplimentare vor rămâne (momentan) nefolosite.

Cum înregistrezi un nume de domeniu?

Dacă te-ai hotărât cu privire la numele pe care îl dorești, a venit momentul să îl înregistrezi, înainte ca altcineva să o facă înaintea ta. Cum înregistrezi un nume de domeniu? Este foarte simplu! Noi, la maghost, îți oferim servicii de înregistrare a numelui de domeniu. Primul pas este să verifici pe site-ul nostru disponibilitatea acelui nume, apoi să îl achiziționezi pentru ce perioadă dorești (1 an, 2 ani, 3 ani etc.).

Cât costă un nume de domeniu? Prețul unui nume de domeniu variază de la câțiva euro pe an până la o mie de euro pe an, în funcție de extensia pe care o vrei și perioada pentru care îl rezervi. Cele mai multe nume de domeniu perfecte pentru România nu depășesc câțiva euro sau câteva zeci de euro pe an. Ca regulă generală, cu cât închiriezi numele de domeniu pe o perioadă mai lungă, cu atât va fi mai ieftin tariful pe an, iar tu scapi de grija plății anuale. 

Următorul pas după cumpărarea numelui de domeniu este achiziționarea găzduirii (hostingului). Tot la noi, la maghost, găsești și servicii de găzduire web, așa încât poți cumpăra totul dintr-un singur loc, fără bătăi de cap, cu doar un click! Asta e tot ce ai nevoie! De acum, îți faci site-ul și gata, ești online! 

Te putem ajuta și cu alte informații? Contactează-ne și te ajutăm cu drag!

Citești lejer în 5 minute

Alegerea corectă a hostingului pentru magazinul tău online – 5 sfaturi

Citești lejer în 4 minute

Alegerea corectă a hostingului pentru magazinul tău online poate face diferența între a avea succes sau nu. De aceea, decizia asupra furnizorului și planului de găzduire nu trebuie luată în grabă, ci după ce analizezi necesitățile site-ului tău și ofertele de pe piață. Îți oferim în acest articol 5 sfaturi pentru alegerea corectă a hostingului pentru magazinul tău online!

Alegerea corectă a hostingului pentru magazinul tău online

Dacă ai un website, fie el site de prezentare, blog sau magazin online, sigur ai coșmaruri legate de viteza lentă de încărcare a site-ului care îți face vizitatorii să plece la concurență, de căderea serverului, timp în care pierzi clienți și bani, de interfața greoaie a hostingului. Te înțelegem. Degeaba ai un super-website cu super-produse, dacă pică site-ul când clienții încearcă să plaseze o comandă, nu? De aceea, îți oferim 5 sfaturi pentru alegerea corectă a hostingului pentru website-ul tău, ca să te scăpăm de coșmaruri!

1. Alege întâi platforma pe care vei dezvolta magazinul online, apoi hostingul

Pe ce platforma îți vei construi magazinul tău online? WordPress cu WooCommerce, Magento, Prestashop, Opencart ori poate un SaaS? Indiferent ce alegi, trebuie să verifici cerințele fiecărui tip de software în parte și abia apoi să alegi hostingul, pentru a nu avea probleme de compatibilitate între software și hosting.

2. Alege corect resursele planului de hosting pentru ecommerce

Spre deosebire de un website de prezentare, un magazin online lucrează cu baze de date complexe și care au nevoie de resurse pentru a funcționa corect. De aceea, alege un plan de găzduire pentru ecommerce care să acopere necesarul de resurse pe care îl vei estima, plus 30% ca să ai spațiu să crești.

3. Putere de procesare și resurse dedicate magazinului tău online

Sute (poate chiar mii) de vizitatori vor naviga pe site-ul tău în același timp și vrei să te asiguri că puterea de procesare a planului tău de hosting poate suporta toate aceste presiuni asupra bazei de date a produselor tale. De asemenea, trebuie să te asiguri că ai o limită de conexiuni concurente la baza de date (clienți care caută produse în același timp) optimizată nevoilor tale.

Nu uita nici de faptul că ai nevoie de resurse dedicate magazinului tău online. Altfel, dacă alegi un plan de hosting cu resurse shared (potrivit site-urilor simple de prezentare și blogurilor), riști ca alte magazine cu trafic mai mare să consume excesiv din resurse, iar ție să nu îți rămână suficiente. Pentru un magazin online, cel mai potrivit ar fi să alegi un hosting cu resurse dedicate. Memoria dedicată (măcar 2 GB RAM) și alocarea de CPU dedicat îți asigură stabilitatea afacerii tale online chiar și în perioadele cu flux mare de clienți și comenzi.

4. Alege hosting cu SSL pentru securitatea datelor

Securitatea datelor trebuie să fie unul dintre pilonii care să te ghideze în alegerea corectă a hostingului pentru magazinul tău online. Clienții tăi vor introduce date personale, date ale cardului bancar și alte informații personale – toate acestea trebuie protejate conform legislației în vigoare. De aceea, este esențial să alegi o găzduire pentru magazinul online care să ofere certificat SSL. În combinație cu protocolul HTTPS, acesta va asigura securitatea datelor clienților tăi și îți vor oferi un plus de credibilitate pe piață.

5. Hosting cu interfață ușor de administrat

Nu în ultimul rând, ai nevoie de hosting cu interfață ușor de administrat, potrivită dacă nu ai cunoștințe tehnice avansate. Un panou de control intuitiv și ușor de utilizat, precum cPanel, nu te va face să iei cursuri de administrator de servere.

Ghidându-te după aceste 5 sfaturi, vei lua o decizie corectă în ceea ce privește hostingul pentru magazinul tău online.

Noi, la Maghost, ne-am gândit la toate acestea atunci când am construit oferta noastră de servicii de hosting. Îți oferim soluții perfect funcționale și personalizate pentru orice tip de magazin online, website de prezentare sau blog cu up-time garantat de 99% și prețuri avantajoase! Dă-ne câteva detalii despre proiectul tău, iar noi îți oferim toate resursele de care ai nevoie pentru a-l transforma într-un succes. Ai nevoie și de alte informații? Contactează-ne oricând!

Citești lejer în 4 minute

Găzduirea shared bazată pe cPanel. Avantaj sau nu?

Citești lejer în 5 minute

cPanel este unul dintre cele mai populare panouri de control pentru industria de web hosting, dezvoltat pentru sistemele de operare Linux. Soluţia este utilizată la scară mondială, atât pe conturi de găzduire Shared cât şi pe Cloud sau Baremetal/Servere Dedicate. Pezintă o interfaţă grafică extrem de prietenoasă şi uşor de utilizat, care îţi oferă acces la unele dintre cele mai importante unelte şi funcţii pentru gestionarea serviciilor web, precum şi asupra unor instrumente de automatizare concepute pentru a simplifica procesul de găzduire a unui site web. Cele mai importante dintre acestea sunt Apache, PHP, MySQL, PostgreSQL, PERL, BIND (DNS) şi Email.

Ce reprezintă găzduirea shared pe cPanel?

Găzduirea shared este cel mai accesibil serviciu de găzduire, prin care poţi publica un site web în online. Îţi oferă multiple avantaje, dar de departe, cel mai mare este preţul, raportat la multitudinea de opţiuni şi unelte pe care le ai la dispozitie. Dar asta, desigur, daca soluţia de găzduire shared aleasă este motorizată de cPanel. La maghost, toate serviciile de găzdurie shared din ofertă sunt livrate cu cPanel, configurat şi personalizat, pentru a optimiza performanţele, dar şi securitatea.

Costul redus este rezultat din faptul că un server fizic împarte resursele într-un mod eficient între utilizatori, în funcţie de pachetul de găzduire ales. În acest mod, beneficiezi de “felia” ta de server şi plateşti exclusiv pentru ea. Alegerea pachetului corect îţi oferă satisfacţia unui serviciu de calitate pentru nevoia site-ului tău web. cPanel prin definiţie se ocupa de resursele pe care le primeşti şi gestionează pentru tine întreg ecosistemul.

Între cele mai importante unelte la care ai acces şi pe care cPanel le integreaza foarte bine, îţi putem enumera:

  • Managerul de fişiere (File Manager) – îţi permite accesul facil şi uşor la toate fişierele site-ului tău web; poţi încărca fişiere, poţi edita sau şterge în doar cîteva secunde; un tool de nota 10;
  • Conturi de FTP (FTP Accounts) – permite gestiunea conturilor de FTP; poţi crea conturi noi cu access limitat sau nelimitat;
  • Backup & Backup Wizard – unelte specifice pentru soluţii de backup;
  • Baze de date MySQL/PostgreSQL – facilitează gestionarea bazelor de date;
  • Domenii (Domains) – permite adăugarea de domenii noi pe contul de găzduire;
  • Conturi de Email (Email Accounts) – îţi permite gestiunea adreselor de email, într-un mod uşor de înţeles şi utilizat; permite inclusiv exportul configurărilor pentru conectarea unui client de Mail pe IMAP sau POP; genial, nu?
  • SSL/TLS – unealtă intuitivă pentru managementul certificatelor de securitate, al solicitărilor de semnătură pentru certificate sau chei private.

Ţi-am enumerat mai sus câteva dintre funcţile de bază, însă cPanel este un panou de control ajuns la maturitate, astfel că surprinde prin complexitatea detaliilor.  Este greu sa găseşti ceva ce ai dori să faci, dar cPanel să nu îţi poată facilita. Este unealta perfectă pentru utilizatori simplii, cu pretenţii minime, dar şi pentru cei avansaţi, cunoscatori ai comenzilor SSH.

De ce aş avea nevoie de cPanel? Nu se poata fără?

Adevărul este că se poate. Însă fără cPanel ar fi destul de dificil să îţi gestionezi efectiv taskurile. Ai avea nevoie de cunoştinţe tehnice avansate pentru a îndeplini sarcini simple. Iar costul, ei bine, costul plătit pentru cPanel este nesemnificativ când vorbim despre găzduire shared.

Iată mai jos câteva dintre cele mai mari beneficii ale utilizării unei găzduiri web bazată pe cPanel:

Uşurinţa în utilizare dar şi în învăţare

cPanel este conceput având în vedere utilizatorul începător. Totul este bine organizat şi sugestiv, încât poţi deduce multe funcţii doar din denumirea ei. Încărcarea site-ului şi lansarea lui online implica efectiv doar câteva clicuri.

Pentru sarcinile mai complexe, dar chiar şi pentru cele simple, se pot accesa nenumărate tutoriale online, care te vor ajuta să duci la bun sfârşit ce ţi-ai propus.

Te salvează de la investiţii în timp şi bani

Mentenanţa unui site web, precum actualizarea, securizarea şi tot ce implică, necesită timp şi te costă bani. Ca să fie făcute, ai nevoie de o echipă tehnică, însă cPanel face aceste acţiuni mai simplu de rezolvat. Ai toate instrumentele la îndemână, astfel că poţi investi puţin timp şi le faci chiar tu.

Include nenumărate Aplicaţii pe care le poţi instala cu un clic

Cu cPanel ai acces la o multitudine de aplicaţii web, librării şi script-uri pe care le poţi instala rapid şi te poţi bucura de ce îţi oferă ele. Dintre sutele de opţiuni, îţi enumărăm câteva importante:

  • WordPress
  • Joomla
  • Laravel
  • OpenCart
  • Drupal
  • phpBB
  • SidePad Website Builder

Practic orice idee ai, vei găsi aici aplicaţii ce te vor ajută să-ţi îndeplineşti sarcina.

Concluzii de final

Am încercat în acest articol să prezentăm într-un mod imparţial acest panou de control. În lume există multe alternative, sunt chiar soluţii custom dezvoltate in-house de companii din industrie, însă noi am ales să parteneriem cu cei mai buni. cPanel este dezvoltat continuu, funcţii noi sunt adăugate permanent şi aduc cu ele facilităţi noi sau uşurează şi mai mult efortul tău. Securitatea este, de asemenea, un argument important în alegerea noastră. Caci nu putem noi testa, cât pot ei exploata şi vulnerabiliza!

Focusul nostru eşti tu, clientul nostru şi experienţa ta la noi.

Citești lejer în 5 minute